Protecție Solară Naturală pentru Copii&Adulți



Dragi prieteni, pentru că vara începe să-și intre în drepturi, chiar dacă până mai ieri a tot plouat prin țară și aici a început din nou să plouă, eu am conceput și preparat o cremă pentru protejarea pielii deopotrivă pentru cei mici și cei mari.  Soarele va ieși din nou și mulți vor pleca către marea cea mare, pe care o iubesc și va rămâne veșnic în inima mea, pentru toate lecțiile care le-am învățat de la ea, pentru toate peripețiile pe care mi le-a oferit de-a lungul vieții de mic copil și pentru tot ceea ce înseamnă ea ca element natural. Te iubesc Soare! Te iubesc Mare! Și mulțumesc din nou Creației! 
           ” Poți închide ochii , dar nu poți stinge Soarele”
                                                               Nicolae Iorga




 Această cremă care conține ingrediente blânde pentru toate vârstele, acționează totodată ca un filtru solar la nivel celular, datorită extractelor și  uleiurilor din aceasta. Ca exemplu,  uleiul de gălbenele, obținut prin macerarea la rece a florilor de gălbenele si musetel în ulei de măsline, uleiul de cătină și uleiul de susan presat la rece, uleiul de cacao si cocos bio extravirgin, apoi  vitamina E naturala. Alături de toate acestea am adăugat oxidul de zinc, fiind un mineral natural cu proprietăți benefice asupra pielii și păstăi de vanilie, conferindu-i  o aromă naturală.

Pielea va fi  perfect protejată in fața radiațiilor solare si împotriva apariției petelor brune. Asigură un bronz de durată și uniform. Protejează pielea de eritemul solar, fără nici o agresiune.

Menționez că o compoziție cu SPF 20 conferă o protectie de cca 95% , iar una cu SPF 50 cca 98%. Această cremă conferă o protectie 96% cu SPF 25
 Nu conține uleiuri esențiale! 
Are o bună rezistență la apă.



Florile de Gălbenele  conțin carotenoide, flavonoizi, mucilagii, substanțe amare și proteice, acid malic, vitamina C. Au acțiune emenagogă, cicatrizantă, antiinflamatoare și multe alte proprietăți.

Extern are bune rezultate în tratamentul plăgilor, înțepăturilor de insecte, tratamentul degerăturilor, arsurilor, eczemelor și pentru tratarea pielii uscate și crăpate.



Mușețelul  are proprietăți calmante, cicatrizante, antiseptice, stimulează regenerarea țesuturilor datorită  și bisabolului. Extractul de mușețel normalizează metabolismul pielii, activează epitelizarea și apariția țesutului de granulație după arsuri. Este benefic pentru orice tip de piele sensibila, antiinflamator, antiritant extrem de eficient 

Cătina încetineşte îmbătrânirea pielii,  pe lângă vitamina C, cătina are vitaminele E şi A. Uleiul de cătină este potrivit pentru toate tipurile de ten, având un puternic efect antirid și protector. Datorită ingredientelor active din conţinutul său, uleiul de cătină vindecă pielea de arsuri (inclusiv solare), răni,  psoriazis, dermatite, eczeme, herpes.


Oxidul de Zinc

Este un mineral recunoscut oficial ca un excelent filtru UVA și UVB, ce acționeazăca o barieră fizică de protecție pentru piele. Este îndeosebi întrebuințat pentru pielea iritată, inflamată șau foarte sensibilă, cum este cea a bebelușilor de exemplu și nu numai. Are efect antiseptic, purifiant, stimulant al vindecării cutanate, cu proprietăți antibacteriene și antifungice.
Uleiul de Vanilie l-am obținut prin macerarea păstăilor de vanilie în ulei de măsline. Acesta fiind bine emolient, și hidratant dăruindu-i un parfum suav.


Uleiul de susan presat la rece și proprietățile lui. Este un ulei care încetinește procesul de îmătrânire a pielii, protejând-o împotriva agresiunilor externe. Absoarbe o parte din razele UV, acționând la nivel celular. Restructurează și hidratează pielea, ușor antireumatic, reduce vătămarea pielii de condițiile meteo extreme, destresant, calmant. Fiind indicat pentru întreținerea tutturor tipurilor de piele.

Uleiul de cocos bio extravirgin este hidratant, nutritiv, emolient, calmant, catifelant, ușor antioxidant și antiinflamator, contribuie la restaurarea barierei hidrolipidice, are parfumul său specific. Indicat pentru pielea uscată și deshidrată, crăpată, descuamată și aspră.

Untul de Cacao bio presat la rece, proprietatile si beneficiile acestuia asupra epidermei:

  • emolient, nutritiv și reparator
  • antioxidant, încetinește procesul de îmbătrânire cutanată
  • ajută la regenerarea filmului hidrolipidic al pielii
  • întărește bariera protectoare proprie pielii, prevenind deshidratarea
  • întârzie apariţia ridurilor şi a altor semne de îmbătrânire
  • ajută la prevenirea formării vergeturilor și la menținerea elasticității pielii
  • contribuie la o bronzare naturală şi uniformă
  • conferă pielii un aspect mătăsos şi strălucitor
  • intensifică regenerarea şi întăreşte rezistenţa pielii

Uleiul de măsline și proprietățile lui. Un ulei emolient și bogat care hrănește epiderma în profunzime și reglează sistemul natural de hidratare al pielii.  De asemenea calmează roșeața și iritațiile. Fiind foarte blând este bine tolerat de toate tipurile de piele, inclusiv cele foarte sensibile.

Ajută tenurile deshidratate, uscate și obosite.

Datorită conținutului de hidroxitirosol (polifenol), vitamine și antioxidanți, uleiul de măsline conferă o strălucire naturală, aparte pielii și ameliorează ridurile.

Previne arsurile solare si uscarea pielii.

Are un conținut ridicat de acid linoleic, luteina ( un antioxidant puternic) și carotenoidul care :

-          impiedică radicalii liberi

-          protejează celulele pielii de îmbătrânirea prematură

-          contine beta-caroten ( vitamina A)

-          fiind un antioxidant puternic –hrănește și intinerește pielea

-          este un foarte bun agent antiinflamator

-          tratează dermatita de scutec


Vitamina E protejează si regenerează pielea.


Ceara de albine și proprietățile ei:

-          antiseptică, tratează rănile și eczemele

-          emoliente, antiinflamatorii și nutritive, conservant natural

-          are efect benefic asupra circulației sanguine și asupra întregului echilibru al corpului

-          conferă pielii suplețe și catifelare

-          are o acțiune de restructurare și elasticizare a pielii

-          are efect calmant și ajută pielea să rețină umezeala

-         are rol de barieră de protecție formând un strat fin pe piele

-          protejează pielea datorită proprietăților sale rezistente la apă

-          are un  efect de reîntinerire asupra tenului

-          conține o serie de principii care rămân active chiar și după prelucrarea termică.

 Conține doar ingrediente naturale și blânde cu pielea. 

Cantitatea este de 110 gr, preț 65 lei
Pentru comandă mă puteți contacta pe adresa de e-mail gradina.cu.dragoste@gmail.com sau pe facebook GradinacuDragoste


Vă doresc o vară frumoasă cu odihnă, bucurie, împlinire sufletească și trupească!
Să zâmbim cu Sufletul!
Mihaela


Trecerea de la monocultura la permacultura!

Vechile concepte, ce și cine m-a ajutat să fac trecerea de la monocultura la permacultura!


Înainte de a lua contact cu pământul, de a trăi în directa comuniune cu natura și conceptul de Permacultură, îmi doream  o grădină frumos aranjată, cu o multitudine de flori frumos colorate, semănate și plantate în diverse  forme. Până aici toate bune și frumoase.  Așa văzuzem și prin diferite parcuri și ronduri de prin alte țări. Și chiar m-am gândit: "cine nu și-ar dori o grădină frumos ordonată?!” Între timp lucrurile şi dorinţele s-au mai schimbat , în special după ce am citit, seria de cărţi "Cedrii Sunători ai Rusiei" de Vladimir Megre şi alte materiale despre permacultură si sustenabilitate. Toate acestea fiind un prim pas către o nouă viziune asupra vieții și un nou mod de a trăi.

Şi odată ce m-am mutat şi am început să trăiesc efectiv aici, am simţit şi am  văzut  cum este cu adevărat în natură, nu aşa cum mi-o închipuiam încă fiind la oraş - pentru că din faţa calculatorului totul îmi părea frumos şi uşor de realizat - în schimb în realitate lucrurile stau altfel.

Vroiam ca grădina de legume să fie toată aliniată, ca la carte, că doar în facultate asta învățasem. Și eram de înțeles, zic eu, într-un fel, pentru că m-am născut într-o zonă unde vedeam ”cât vezi cu ochii” doar monoculturi și toate în linie! În Dobrogea, până și grădinile oamenilor sunt aliniate și aranjate ca pe raft, plăntuţe sălbatice mai puţin că doar, deh, sunt "buruieni" aşa cum li se mai spune în popor. Mie îmi place să le spun plante sălbatice care - cu timpul - am învăţat că sunt de mare folos și ajutor omului şi în grădină. Având grijă să nu le eliminăm pe toate atunci când plivim, pentru a se creea un ecosistem echilibrat între Natură și Om. 
Flori de Ceapă de Frunze ( erba cipolina) în al doilea an de viață a făcut aceste frumoase flori, pe lângă ea este rocoină, lobodă sau spanac sălbatic și busuioc sălbatic, toate fiind comestibile și foarte hrănitoare și sănătoase!


Anul acesta m-am străduit să le aranjez şi să le menţin în ordine şi de fiecare dată, după câteva zile de ploaie şi lăsată grădina în voia ei, mă şi ne întâmpina de fiecare dată altfel, "şi parcă îşi făcuse din nou de cap!".

După ploile torenţiale care s-au abătut pe la noi cu piatră şi şuvoaie de apă, plăntuţele au rezistat totuşi... plantate de noi: bob, gălbenele ,ceapă,i ar de la Mama Natură lobodiţă, busuioc sălbatic, rocoină
Apoi,  cu timpul am constientizat că Natura iubeşte diversitatea și totodată am observat că în natură nu este nimic aliniat! "Ei asta-i bună!" am zis eu, şi bine bine,  acum ce să fac?! Să uit tot ce am învăţat despre agricultură?!  Nu, şi nici nu ştiu dacă pot uita total, dar mă pot autoeduca şi învăţa, că doar vorba 'ceea " omul cât trăieşte învaţă!".
Anuşl acesta fiind foarte multe ploi şi iarna blândă, iarba a crescut mai repede ca de obicei, aşadar Mircea a cosit-o şi ne-am gândit  să plantăm fasole în cuiburi de pământ.

 
Draga de ea, cât s-a străduit să reziste intemperiilor care au trecut peste ea. Acum a început să se dezvolte și să se înalțe către văzduh. În unele cuiburi a fost necesar să plantăm a doua oară fasole, deoarece fiind vremea foarte ploioasă, s-au descompus, se pare că au rezistat doar boabele puternice!

Uneori mi-e destul de greu, pentru că de cele mai multe ori mă împiedic de vechile învăţături. Dar voi îmbina din ceea ce am învăţat și consider că este util, cu permacultura și noile învățăminte, mai ales practice :). Bineînţeles sfătuindu-mă cu Mircea, care are mai multe cunoştinţe decît mine în acest nou domeniu. 
 
Bob în paie, pe vârful cercului

Și în felul acesta  am decis să nu mă mai lupt cu mine însămi, cu vechile obișnuințe şi concepte - am dat frâu liber intuiției și simțămintelor ce izvoreau din profunzimea ființei mele.

Sfeclă roşie, un tip de salată roşie care arată superb si cea verde, care este  foarte gustoasă, aşa arată după ce au fost un pic mai mult "eliberate" de prietena noastră Gabriela :)
Fiind ajutată bineînţeles de Mircea, un om, un partener şi un  iubit deosebit, care face tot ceea ce ştie și poate, să mă ajute să-mi depăşesc vechile paradigme şi blocaje. Și mulţumesc Universului pentru întâlnirea noastră şi lui Mircea din nou, pentru tot ceea ce învăţ de la el  în fiecare zi.
Garofițe de grădină în dar  pentru Mircea și pentru  voi!
 

Fotografii din grădina noastră. Nu sunt foarte ordonate, ci doar plantate şi îngrijite din când în când, bineînţeles cu multă  dragoste.




Cherry Black,  "roşioare negre", sperăm să şi mâncăm din ele, seminţele sunt de anul trecut din cele câteva roşii câte am putut salva după mana care a topit toate roşioarele din grădină. Acum sunt deja mulcite cu iarbă proaspătă.
Gulii roşii şi cimbru de cultură printre ele

Gălbenele, Ceapă roșie, Trei Frați Pătați și alte plăntuțe sălbatice, care se susțin una pe cealaltă și trăiesc în armonie și echilibru toate la un loc... Fiind  toate de folos și Pămîntului și Omului! ( după ce am roti-o și am salvat-o, ea tot așa s-a postat...nu am știut ce să-i fac și am lăsat-o în voia ei ... )


Așa cum am promis unora dintre cei care ne urmăresc, vom posta în continuare, fotografii și cum mai decurg lucrurile prin grădină.
Să zâmbim cu Sufletul!
Mihaela

Set complet pentru regenerarea părului


Ulei Regenerator,  Sampon Solid Regenerator, Lotiune Regeneratoare pentru Par, Ceai Regenerator pentru Par


Un pachet complet pentru îngrijirea, regenerarea, tonifierea și prevenirea căderii parului, la care am lucrat un timp destul de îndelungat până la realizarea lui finită. Inițial, ca multe alte produse realizate de mine, am conceput si acest set regenerator pentru  o prietenă care mi-a cerut să-i prepar un tonic natural din plante, pentru păr. Apoi a fost cerut și de alți prieteni.
Și, pentru că doream și mă gândeam de ceva timp să creez un tratament capilar, am pornit la realizarea acestuia. Primele produse pe care le-am făcut  din acest Set Regenerator pentru Păr, au fost Uleiul Regenerator și Șamponul solid Regenerator, apoi a urmat Ceaiul Regenerator si Loțiunea (care nu necesită clătire și lasă un miros frumos podoabei capilare, împrospătând-o, datorită extractelor naturale din plante medicinale curate -bio si a uleiurilor esențiale pure... aducând-și  aportul lor asupra părului și a stării psihice și emoționale, prin aromoterapie)


 Toate produsele sunt naturale și exclusiv vegetale. Acestea au la bază plantele și puterea lor, plus amestecul de uleiuri vegetale, esențiale și presate la rece cu proprietăți benefice.

Beneficiile plantelor și a uleiurilor folosite:

Frunze de Nuc - pentru îngrijirea firului de păr și a rădăcinii acestuia.
Urzică - tonic capilar, previne și combate mătreața și excesul de seboree, alopecie (chelie).
Mesteacăn - principiile active întăresc rădăcina firului de păr, activează circulația sângelui în regiune, contribuie la regenerarea părului.
Brusture - pentru căderea părului şi mătreaţă.
Ţintaură - combate mătreaţa şi excesul de seboree, întăreşte rădăcina firelor şi le regenerează.
Ienupăr - pentru întărirea rădăcinii firului de păr și prevenirea căderii acestuia.
Rozmarin - foarte bun pentru combaterea mătreții și creșterea părului.
Hamei - pentru combaterea seboreei, mătreții și tonifierea părului.
Salvie - îngrijirea părului, împiedicarea căderii și întărirea rădăcinii lui.
Ulei de Ricin - are efecte puternice pentru regenerare, este perfect pentru părul uscat, devitalizat, cu vârfurile despicate sau foarte fragil.
Ulei de germeni de grâu presat la rece - este bogat în vitamine A, B, D si E, iar raportul dintre omega 3 și omega 6 este aproape de cel ideal. Este unul dintre uleiurile cu gradul cel mai înalt de protecție și

regenerare a pielii. Antioxidant puternic, apără pielea de radicalii liberi. Conține minerale, acizi grași esențiali, proteine, acid ferulic (un antioxidant mai puternic decât vitamina E), carotenoide și betacaroten, adică precursorii vitaminei A, și scualen. Ajută la păstrarea sănătății și strălucirii părului, tratamentele fiind recomandate în special după expunerea la frig sau căldură excesivă, pentru părul tern, vopsit excesiv și lipsit de viată.
Ulei de susan  contine o cantitate mare de vitamina E, antioxidanti, fosfor, magneziu, cupru si fier, care ajuta la mentinerea elasticitatii pielii si la eliminarea celulelor moarte din piele. Avand o concentratie mare de acizi grasi esentiali, este recunoscut pentru efectul regenerator, nutritiv si restructurant al pielii. Este eficient impotriva matretii si a caderii parului..
Ulei de măsline presat la rece - un ulei emolient și bogat care hrănește epiderma în profunzime și reglează sistemul natural de hidratare a pielii. De asemenea, calmează roșeata și iritațiile. Fiind foarte blând, este bine tolerat de toate tipurile de piele, inclusiv cele foarte sensibile.

Uleiuri esențiale pure specifice - care regenerează, întăresc firul de păr și echilibrează secreția de sebum, aducând totodată beneficiile aromoterapiei.



             Ulei Regenerator pentru Păr - 100ml       
             Șampon Solid Regenerator 90gr-110gr  
             Loțiune Regeneratoare pentru Păr 100ml 
             Ceai Regenerator pentru Păr 160gr     



Părul sănătos și frumos, are nevoie să aibă o secreție de sebum echilibrată. Datorită utilizării produselor în fiecare săptămână, părul se va regenera treptat, pornind de la rădăcină către vârfuri.
Căderea părului este provocată de mai mulți factori interni și externi, de aceea este benefic și recomandat :
* să adoptăm un regim și un stil de viață  sănătos și echilibrat;
* să alegem cu atenție produse de îngrijire, curățare și coafare;
* să consumăm cât mai multe alimente bogate în substanțe nutritive organismului și implicit rădăcinii firului de păr, cum ar fi :  morcovii, cătina, spanacul, brocoli, varza - de preferat să fie crude - fiind o sursă bogată de vitamina A și C, ceea ce asigură sănătatea scalpului, dar și a ochilor; oleaginoase, precum nucile și semințele crude, bogate în acid alfa linoleic și acizi grași de tip omega 3, leguminoasele și cerealele integrale - de preferință bio, care își aduc aportul de proteine vegetale și minerale, menținând scalpul sănătos, rădăcina părului puternică, și firul de păr strălucitor;
* să ne protejăm părul de temperaturi extreme, ferindu-l de efectul agresiv al soarelui şi al gerului;
* să evităm pieptănarea părului atunci când este ud;
* să folosim, dacă este necesar, doar ocazional foehn-ul și placa de păr, iar dacă vă vopsiți optați pentru prafurile vegetale de tip henna - care nu conțin aditivi agresivi;
* să prindem părul cât mai rar într-o coadă foarte strânsă (eu am adoptat metoda părului împletit, în mod special pe parcursul nopții)
* să masăm pielea capului cu un ulei pentru păr, călduț, eventual la temperatura camerei
* să gândim pozitiv și să menținem cât mai mult cu putință starea prezentă de "A FI" ( această ultimă recomandare, pentru mine este de fapt prima)
Zile minunate si binecuvantate!

Să zâmbim cu Inima!

Mihaela Stamate

Crema cu Ardei Iute și Untul Pământului

Crema Ardei Iute & Untul Pamantului -  
Remediu natural impotriva durerilor reumatice, articulare, lombare




Am realizat această cremă dorind să ajungă să aline durerile reumatismale, lombare și nevralgiile apărute în diferite zone ale corpului. Principiile active ale plantelor extrase  la rece din această cremă poate ajuta la calmarea disconfortului dat de o circulatie proastă, de o rigiditate generală, de entorse şi  de sciatică. În acelaşi timp hrăneşte pielea şi o lasă  moale, cu un parfum natural şi binefăcător din uleiurile esenţiale pure. Aplicaţi direct pe umeri, genunchi, coate, spate, sau oriunde aveţi o zonă inflamată. Utilizaţi crema constant pentru o perioadă, pentru a calma durerile de zi cu zi, a durerilor apărute în urma exercitiilor făcute, sau după depunerea unui efort fizic mărit.

Ardei Iute - Principiile active au rol eupeptic, rubefiant, revulsiv- ceea ce ajută la combaterea durerilor reumatice, nevralgice, lumbago. Extractul de ardei roşu dă o senzaţie  uşoară de încălzire şi în acelaşi timp stimulează circulaţia sângeluiîn articulaţiile dureroase.
Untul Pământului i se atribuie proprietăți, antireumatice, antiinflamatorii. Se foloseste la tratarea reumatismului, gutei, contuziilor, echimozelor.
Ienupăr – am folosit acele și galbulele ( impropriu numite fructe) și am realizat o extracție superioară din acestea fiind un foarte bun adjuvant în tratarea  reumatismului, nevralgiilor, gutei și stimularea circulației periferice
Rozmarin-  are proprietăți cu un spectru larg, printre care și antireumatice, fiind folosit atât intern cât și extern. Principiile active din frunze au proprietăți antiseptice, coleretice, colagoge, diuretice, antigonadrotope. Stimulează secreția bilei și eliminarea ei în intestin. Uleiul volatil ajuns în plămân prin inspirație se resoarbe, ajunge în sânge, și prin el la sistemul nervos central, exercitând un efect psihostabilizant, fără a imprima o stare euforică. Contribuie la îmbunătățirea irigării și oxigenării cerebrale.
Rășina de conifere are acțiune antiinflamatoare, antiseptică, reconfortantă, antioxidantă, antirid, cicatrizantă.
Uleiuri esentiale pure benefice
Atenție!!!  Conţine ardei roşu iute, după utilizare spălaţi  bine mâinile! Evitaţi contactul cu ochii, nasul, gura, şi alte zone sensibile.
Este bine să testaţi pe o porţiune mică de piele, înainte de a aplica crema  !

O promisiune

Dragi prieteni, în urmă cu ceva timp am făcut o promisiune bunei mele prietene Cristina. Aceea de a posta o fotografie cu mine, făcută chiar de ea, când a venit în luna Mai,  împreună cu familia şi alţi prieteni, ca să ne viziteze. Într-una din zile am adus un borcan de nectar de pere fără zahăr, şi au fost foarte încântaţi de gustul acestuia. Am vrut să-i fac o fotografie pentru a posta pe blog reţeta. Ea mi-a spus :  "Stai un pic să-ţi fac o poză, să postezi  pe blog măcar una şi cu tine, vor oamenii să te vadă, în special cei care cumpără produsele tale!"
Am tot amânat-o, deoarece am fost prinsă cu treburile prin grădină, culesul unor plante din această perioadă, cu produsele şi cosmeticele (am să  postez cât de curând posibil rezultatele). A plouat, internet-ul a mers foarte slab şi nu am putut posta nimic.
Dragi prieteni îmi cer scuze, acum şi aici, pentru întârzierea multor postări, şi..., poate nu mă ridic întotdeauna la nivelul aşteptărilor celorlalţi, eu mă strădui să fiu înainte de toate şi mai apoi să fac atât cât pot de mult.Viaţa m-a învăţat şi îmi place mie să spun: " toate vin şi se coc la timpul lor..." .
Eu şi nectarul de pere fără zahăr ( perele fiind ecologice şi culese de noi)
Reţeta este foarte simplă, şi o voi posta în pagina Retete si Leacuri
Vă doresc o seară bună tuturor!

Să zâmbim cu Sufletul!

Mihaela