Pagini

Din nou în Vale




          Reîntoarcerea în Vale

După câteva luni de ”colindat” pe la oraș, căutând ceva, ceva ce nici eu nu știam ce, am realizat că de fapt mă căutam pe mine și îmi căutam ”cuibul”. Și nu mă voi regăsi pe mine, sau acel ceva… decât în mine însămi și în locul unde m-am  simțit acasă. Iar acest sentiment nu l-am avut nici măcar în casa pe care am construit-o la oraș, pe când aveam vre-o douăzecișipatru de ani. Pentru că în acest loc așa izolat cum este el considerat și cu un drum greu accesibil, am petrecut clipe frumoase și intense. Aici am sădit mai mult decât orice altceva, am sădit Dragoste. Iar aceasta este o forță incomensurabilă, care îți dă puteri nebănuite.
  Chiar dacă nu este locul meu de baștină, este locul unde m-am simțit acasă… M-am întrebat de ce acest acest loc?! Bineînțeles a sosit și răspunsul neîntârziat, pentru că aici am creeat o legătură cu pământul, pentru că aici am semănat semințe, și nu doar semințe de plante sau copăcei, ci și semințe de iubire, de răbdare, de pasiune, de organizare, de creștere interioară, de entuziasm, de a-mi oferi darurile prin creație, de conectare, de aventură, de recunoștință, cu toate într-un ritm binedefinit. Iar aici chiar dacă nu ai un ritm format, Natura ți-l formează rapid. Mai ales atunci când și tu vrei acest lucru, se întâmplă mai repede decât ne închipuim. 
Vedere din casa în care locuim  către grădină


Având încredere în mine și în Forța Divină, am pornit la drum. Încrederea în sine este nestemata de care avem nevoie ca să realizăm ceea ce ne-am propus.

Așadar, cu un curaj nebun m-am aventurat cu mașina plină și cei doi copii, la un drum deloc ușor și la propriu și la figurat, am pornit fără teamă, cu credința că totul se va aranja așa cum este mai bine pentru noi. Și așa a și fost! După trei zile de încercări repetate la telefon pentru a contacta un vecin care are mașină de teren - fiind încă la oraș- mi-a spus că nu poate veni pentru că ”drumul este impracticabil pentru  transportarea bagajelor pe Vale”, m-am decis să plec oricum. Am programat să ajung pe timp de zi din mai multe motive. În special, știind că am de traversat prin munți- pentru că o bucată de drum este greu de urcat iarna dacă nu ai cauciucuri adecvate- încetul cu încetul, cu greu am urcat și traversat acea porțiune. Pe drum fiind, mi-a fulgerat prin cap ideea sa merg în comună și să găsesc pe careva cu o mașină 4x4 să ne ajute să intrăm pe Vale. Am intrat direct în primărie cerând ajutor,  si am fost indrumata catre un băiat Alin -care și lucrează totodată la această instituție-  tare de treabă și pasionat de off-road. Acesta ne-a ajutat să transportăm în două drumuri toate bagajele. Ajunși în casa modestă în care locuim,  am avut șocul să o găsesc ca și cum ar fi fost vandalizată … de cine ?! … de animăluțe mici și mari care au găsit mâncărică și cuibușor numa bun de iernat. 

Vorba ceea ”când stăpânul nu-i acasă joacă șoarecii pe masă...”

Așa că m-am pus pe treabă de cum am  ajuns, în primul rând să pregătesc locul în care urma să dorm împreună cu copiii. Una dintre camere nu a fost ”atacată”, așa că am pus în ea toate bagajele. Apoi din ziua următoare am început curățenia propriuzisă.
În drum spre pârâu, după apă

Apă limpede de pârâu necesară în căsuța de pe deal...

 Ziua aceea… Noaptea aceea…m-am uitat spre cer și ușurată, am spus ”Doamne, Îți mulțumesc că am ajuns cu bine! Călăuzește-ne -cu Iubirea Ta infinită- inima și  pașii în continuare!”

Înainte de a ne bucura de o casă curată, ordonată, călduroasă și primitoare, este necesar să suportăm procesul curățeniei dar și al căldurii atât de necesară pe timp de iarnă. Ehei... dragii mei aici i-aici... că la căratul apei a mai mers cum a mers dar la spartul lemnelor mai greu... că deh vorba ceea ”asta-i treabă de bărbat nu de femeie!”. Pai si bine bine,  dar când îți asumi și știi ce te așteaptă, nu mai dai înapoi, îți aduni forțele și mergi înainte, mai greșești, mai dai pe alături dar înveți. Așa și eu cu toate cele ale mele!


 Zilele ce au urmat  -în afară de timpul pe care mi-l aloc zilnic exercitiilor și  ritualurilor mele- nu am făcut altceva decât să sparg și să aduc lemne în casă pentru foc, sa caram apă de la parau, să curăț și să deretic pe rând toată casa, bineînțeles fiind ajutată -după puterile lor- și de copii. Abia o data cu lasarea serii m-am mai linistit si ne-am asezat toti trei la masa, binecuvantand hrana si multumind pentru Tot Ceea Ce Este!

Și da! Cum să nu am puterea interioară, atunci când văd că ei zburdă pe afară prin zăpadă…și trăiesc în prezent! Copiii s-au bucurat cel mai mult de faptul că am ajuns în Vale, chiar dacă au resimțit vrând nevrând tensiunile mele de peste zi, fiind istovită cu toate cele de susținut dar bucuroasă în interiorul suflețelului meu că suntem din nou în acest loc frumos și liniștit. 

 

Și mai apoi când în casă-i cald și bine, în sobă trosnesc  lemnele și afară-i ca-n povești, împreună cu copiii ne jucăm, îi chem la mine și le spun... povești...


                               ***
Cred că în viață ca să putem avansa este nevoie să demonstrăm că putem face asta cu adevărat. Încercările pe care viața ni le propune nu sunt altceva decât testele necesare pentru a putea accesa o nouă și mai profundă stare de conștiință. Fiecare experiență ne este dată pentru a putea înainta în ritmul natural și firesc al vieții și pentru a putea culege roadele de aur ale împlinirii.

Cred cu tărie că este esențial să ne ascultăm vocea dulce a Sufletului nostru, care știe care sunt adevăratele poteci sporitoare de bine!



Să avem încredere în forța Divină, în forța noastră interioară și în forța noastră de ascensiune!

Să zâmbim cu Inima și Sufletul!
Cu dragoste,
Mihaela



3 comentarii:

  1. Ziua buna , prietena cuvintelor sublime
    In primul rand vreau sa-ti spun cu sinceritate... ma onoreaza faptul ca pot citi postarile tale , ma incanta descrierile tale , sunt poetice , melodioase ...ba chiar imi permit sa spun ca au gust , culoare si pot explica cu usurinta de ce m-am exprimat in acest mod : in momentul in care vizualizez detaliile pe care le oferi privind continutul oricarui produs simt mirosul lui , fara a-l fi analizat vreodata fizic . De asemenea , ma bucur ca te-am cunoscut si ca pot "profita" si eu de minunile pe care le faci cu manutele tale . Eram o persoana (si cand spun "eram"...tin sa-ti multumesc pentru faptul ca "nu mai sunt"...si ai sa intelegi imediat de ce) care obisnuiam sa achizitionez din comert produse cosmetice bio , naturale... m-am confruntat , de-a lungul timpului , cu alergii si explicatia medicala precum ca ..."nu este un produs destinat tipului dumneavoastra de piele , ten " . Produsele pe care le-am luat de la tine , nu sunt numai benefice , sunt si MAGICE (mi-as dori sa fi auzit tonul pe care l-am folosit in momentul in care am scris acel cuvant) . Simt dorinta de a exemplifica aceste ganduri , si incep prin a povesti cum in momentul in care am folosit pentru prima data Crema Antirid de Noapte , fruntea mea s-a relaxat (habar n-am daca este cea mai buna exprimare , insa stiu un lucru , este ceea ce am simtit cu adevarat) , in acea noapte am dormit atat de bine , m-am trezit foarte odihnita si cu zambetul pe buze...ba chiar mai mult , recunosc faptul ca am dat fuguta la baie pentru a citi pe eticheta borcanelului ce anume contine de am avut un somn atat de linistit :) . Acum deja eram curioasa de restul produselor si parca abia asteptam sa vad ce minuni imi pot oferi . Am inceput sa folosesc Deodorantul Crema , hm , mentionez ca niciodata nu m-as fi gandit la un asemenea produs si aici fac referire la consistenta lui (total diferit de clasicul deo spray sau deo roll-on) , ehe aici pot spune ca am avut o si mai mare surpriza...fiind in vizita la prietenii mei , am fost intrebata , inca de cand am intrat pe usa casei lor , ce parfum folosesc ?! Eu stiind ca deodorantul crema (formula simpla-eticheta alba) nu are miros ,chiar mi-am permis sa le spun ca asa miroase pielea mea :)) evident ca am starnit interes , pe seama glumitei mele mi-am dorit sa aduc in discutie produsul pe care-l folosesc . Iar "cireasa dupa tort" (desi nu este cea mai buna comparatie...as merge pe "eticheta dupa borcan" sau ceva in unison cu produsele ) este cu siguranta crema Muguri si Cetina de Brad . A fost perioada virozelor , iar daca eu si zanuta mea Alexia inainte ne tratam cu infuzii sau aerosoli ... iata ca asta data crema minune a fost cea care ne-a supravegheat caile respiratorii . As mai continua cu astfel de intamplari , insa vreau sa conchid postarea mea cu mii de multumiri catre tine si catre tot ceea ce faci , sa-ti dea Bunul Dumnezeu multa sanatate , in calea ta mereu sa ai Lumina Domnului , iar viata sa-ti fie o intreaga bucurie . Toate gandurile mele frumoase catre tine si cei mici...Sa ne auzim cu fericire!

    Georgiana G.

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga mea Georgiana, cititnd randurile tale m-am emotionat precum un copil atunci cand simte ca este apreciat pentru ceea ce este si pentru ceea ce face. Cand primesc astfel de mesaje din partea oamenilor care folosesc produsele realizate de mine, abia atunci simt cum tot efortul si toata dragostea mea -depuse in creare si realizarea acestora- sunt rasplatite cu adevarat...!
    !
    Am realizat in ultima perioada -care pentru mine a fost un proces de metamorfozare interioara- ca datorita oamenilor, care folosesc aceste produse pe care le creez cu respect si dragoste pentru Oameni si Natura, am reusit sa merg inainte, chiar si atunci cand m-am simtit cazuta si fara inspiratie...
    Iti multumesc din inima pentru energia frumoasa si propulsatoare catre actul creatiei, draga Georgiana!
    Va multumesc tuturor celor care ma sustineti si imi trimiteti gandurile voastre luminoase!
    Cu credinta mea, cu forta Divina si sustinerea voastra, a tuturor, simt ca renasc din propria-mi cenusa....
    Va imbratisez cu Inima!
    Cu dragoste,
    Mihaela

    RăspundețiȘtergere
  3. Draga mea, ti-am citit ultima postare de pe blog si m-a emotionat foarte tare (ca de altfel si pe George, care mi-a trimis link-ul sa citesc povestea ta).
    M-am bucurat pentru triumful si pentru curajul tau de poveste.Ma rog pentru tine sa-ti urmezi Calea.
    Iti doresc sa-ti pastrezi entuziasmul, pacea si iubirea. Iti doresc armonie in toate felurile.

    Iti dam si noi o veste. Urmeaza sa dau nastere celui de-al cincilea copil al meu.
    Sunt fericita si uimita de ce mi se intampla. E o minune. Am 44 de ani ...

    Te pup si te imbratisez cu drag si incredere in tine si puterea ta de creatie. Creeaza-ti viata si universul tau asa cum iti doresti ... ca poti ... si meriti:)

    RăspundețiȘtergere

Lăsați un mesaj!