Cercul II

A mai plouat, a bătut și vântul, dar la noi treaba merge. Cercul nostru se străduie să devină întreg. Nu este treabă prea ușoară, mai ales  căratul lemnelor. Unele chiar au fost grele - cele de la un podeț dezafectat. Dar fiind determinați... a mers. Apoi ne-am dat seama că cercul se inchidea, dar ce inchideam in el? Cum să amenajăm interiorul, ce forme de straturi să facem? Grea decizie, mai ales când ai atâtea variante. Si mai ales când esti in doi. Dar dacă există Iubire, oricum iese, este bine.citeste mai departe
Dar văzând și făcând, ne-am „trezit” cu multă „buruiană” cu care nu știam ce să facem. 



Locul trebuia curățat pentru viitoarele straturi din interiorul cercului. Așa că cea mai simplă și eficientă metodă a fost amenajarea unui loc de compost chiar în mijloc. Zis și făcut. Rapid, câteva crengi de răchită bătute in pământ, apoi altele la împrejmuit, și iată un loc numai bun de compostare. Astfel am găsit și locul pentru compostul de la bucătărie - îl amestecăm printre ierburile și rădăcinile pe care le scoatem.
Dacă avem centrul, restul vine mai ușor. Am împărțit tortul, sau roata de pizza - după cât de foame ne este - în 16 părți egale. Deci vom avea 16 felii de „ce vom avea poftă”, adică straturi de cultivat. 
Am realizat deja jumătate din ele, iar cecul este și el aproape gata. Dacă ne mai îngăduie vremea frumoasă încă două zile... vă vom spune, la urmă. Vă așteptăm la o felie de „tort” în weekend, dacă aveți poftă... de permacultură.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați un mesaj!