Șampon solid Regenerator & Sfaturi utile


Șamponul solid Regenerator l-am realizat din plante cu proprietăți benefice pentru îngrijirea și vindecarea problemelor părului. Fiind macerate la rece în ulei de măsline, acestea îți păstrează nealterate proprietățile . L-am îmbogățit cu ulei de germeni de grâu, de germeni de porumb și mult ulei de ricin, vitamina A&E, ceară de albine și uleiuri esențiale pure -specifice părului.


Fara ulei de palmier!!!

Urzica (urtica dioica ) - tonic capilar, combate matreata și seboreea , alopecie(chelie)


Mesteacan – principiile active întăresc rădăcina firului de păr, activează circulația sângelui în regiune, contribuie la renerarea părului părului


Ienupăr- pentru întărirea rădăcinii firului de păr și prevenirea căderii acestuia


Nuc -frunze- pentru îngrijirea firului de păr și întărirea rădăcinii acestuia


Rozmarin- foarte bun pentru combaterea mătreții și creșterea părului


Hamei- pentru combaterea seboreei, mătreței și tonifierea părului.


Salvie- pentru îngrijirea părului, împiedicarea căderii și întărirea rădăcinii lui


Ulei de Ricin - compoziția chimică neobișnuită pe care o are uleiul de ricin include acizi grași și acizi ricinoleici, în proporție de 90%. Aceste substante îi conferă proprietați speciale în lupta cu infecțiile scalpului si matreața, dar și in cazul unor afecțiuni ale pielii, cum ar fi acneea, iritațiile sau petele. Uleiul de ricin mai contine si vitamina E, minerale, proteine, având și numeroase proprietăți antibacteriale, antifungice și antiinflamatorii.


Uleiul de ricin este foarte bun pentru păr și pentru că îl hrăneste la propriu si îl ajută să rețină umezeala. Dacă părul este uscat și deshidratat, câțiva nutrienți din uleiul de ricin (vitamina E, acizii grași omega 6 și proteinele) vor penetra firul de păr în profunzime, lasându-l mai puternic, mai fin și mai strălucitor. În același timp, tratează si vârfurile despicate, fiind și un bun lubrifiant, împiedicând părul să se încurce.


Ulei de germeni de grâu presat la rece - este bogat în vitamine A, B, D și E, iar raportul dintre omega 3 și omega 6 este aproape de cel ideal. Este unul dintre uleiurile cu gradul cel mai înalt de protecție și regenerare a pielii. Antioxidant puternic, apără pielea de radicalii liberi.


Conține minerale, acizi grași esențiali, proteine, acid ferulic-un antioxidant mai puternic decat vitamina E, carotenoide și betacaroten, adica precursorii vitaminei A și scualen. Ajută la păstrarea sănătații și strălucirii părului, fiind recomandate tratamentele în special după expunerea la frig sau căldura excesivă, pentru părul tern, vopsit excesiv și lipsit de viață.


Ulei de măsline presat la rece- Un ulei emolient și bogat care hrănește epiderma în profunzime și reglează sistemul natural de hidratare al pielii. De asemenea calmează roșeața și iritațiile. Fiind foarte blând este bine tolerat de toate tipurile de piele, inclusiv cele foarte sensibile

Uleiul de germeni de porumb este ca un balsam natural pentru păr și îi conferă o atingere mătăsoasă


Uleiuri esentiale pure specifice care regenerează, întărește firul de păr și echilibrează secreția de sebum.

Ceara de albine are rol de protecție asupra firului de păr, întărind-ul și evitând formarea vârfurilor despicate



Părul sănătos și frumos, are nevoie să aibă o secreție de sebum echilibrată. Datorită utilizării samponului natural regenerator în fiecare săptămână, părul se va regenera treptat, pornind de la rădăcină către vârfuri. Dupa spalarea parului cu acest sampon solid natural, nu mai este necesara  aplicarea unui balsam deoarece acesta are proprietatea de a actiona ca si un balsam. Iar daca totusi simtiti nevoia sa fie mai moale, puteti pune o ligurita de otet intr-un vas cu apa pentru clatire. Daca nu doriti sa ramaneti cu mirosul de otet pe par, puneti cateva picaturi de ulei esential pur de rozmarin sau ghimbir intr-un vas cu apa sau in Ceaiul Regeneratorla ultima clatire. 
Putina rabdare sa-i acordati, deoarece parul are nevoie de un pic de timp pentru a se adapta la noul produs natural. 


Căderea părului este provocată de mai mulți factori interni și externi, de aceea este benefic și recomandat :
* să adoptăm un regim și un stil de viață  sănătos și echilibrat;
* să alegem cu atenție produse de îngrijire, curățare și coafare;
* să consumăm cât mai multe alimente bogate în substanțe nutritive organismului și implicit rădăcinii firului de păr, cum ar fi :  morcovii, cătina, spanacul, brocoli, varza - de preferat să fie crude - fiind o sursă bogată de vitamina A și C, ceea ce asigură sănătatea scalpului, dar și a ochilor; oleaginoase, precum nucile și semințele crude, bogate în acid alfa linoleic și acizi grași de tip omega 3, leguminoasele și cerealele integrale - de preferință bio, care își aduc aportul de proteine vegetale și minerale, menținând scalpul sănătos, rădăcina părului puternică, și firul de păr strălucitor;
* să ne protejăm părul de temperaturi extreme, ferindu-l de efectul agresiv al soarelui şi al gerului;
* să evităm pieptănarea părului atunci când este ud;
* să folosim, dacă este necesar, doar ocazional foehn-ul și placa de păr, iar dacă vă vopsiți optați pentru prafurile vegetale de tip henna - care nu conțin aditivi agresivi;
* să prindem părul cât mai rar într-o coadă foarte strânsă (de adoptat metoda părului împletit, în mod special pe parcursul nopții)
* să masăm pielea capului cu un ulei pentru păr, călduț, eventual la temperatura camerei
* să gândim pozitiv și să menținem cât mai mult cu putință starea prezentă de "A FI" ( această ultimă recomandare, pentru mine este de fapt prima)

7 comentarii:

  1. Cum pot achiziționa acest șampon?

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna Alina, imi poti scrie pe e-mail gradina.cu.dragoste@gmail.com , ceea ce doresti si lasa adresa unde vrei sa primesti coletul. Iti multumesc pentru sustinere si iti doresc o zi frumoasa!
    Mihaela
    Sa zambim cu Sufletul!
    Iubire si Armonie!

    RăspundețiȘtergere
  3. Răspunsuri
    1. Sarbatori frumoase, in tihna, cu bucurie si pace in inimi! La multi ani sanatosi si voiosi asemenea si dumneavoastra!

      Ștergere
  4. Buna ziua,
    Am o fetita de 5 luni care a facut pe gât o eczema:este rosie si cu mici bubite. Vroiam sa va întreb daca pasta de bebe pe care o aveti ar fi buna. Pana acum nu am dat-o decat cu ulei din samburi de cauze dar nu am vazut nici o ameliorare.
    Multumes frumos

    RăspundețiȘtergere
  5. Am incercat acest sampon solid regenerator si pot spune ca este cel mai bun sampon solid incercat pana acum, folosesc sampoane naturale si henna pentru ingrijirea parului de multa vreme, si am incercat diverse marci de sampon lichid/solid. Pot spune ca saponul regenerator curata foarte bine, face uimitor de multa spuma, lasa parul hidratat si stralucitor, avand si volum. Se vede ca este facut cu multa maiestrie si daruire, ca toate celelalte produse. Multumesc Mihaela!

    RăspundețiȘtergere
  6. Felicitari pentru produsele create. Am folosit samponul si pur si simplu parul meu s-a indragostit de el. Este cel mai eficient produs pe care l-am folosit vreodata, natural si usor. Am aruncat toate celelalte produse pentru par pentru ca nu mai am nevoie de ele, multumesc mult!

    RăspundețiȘtergere

Lăsați un mesaj!