Sapun Natural Ten&Piele Sensibila

Săpun Natural Ten&Piele Sensibilă. Plantele sunt macerate la rece, iar săpunelele așteaptă cu răbdare de mai mult de o lună de zile să vă bucurați și să beneficiați de delicatețea lor!


Mă bucur că a sosit și această zi să public o parte din săpunelele realizate de mine  prin metoda la rece.
Am creat câteva rețete proprii doar cu ulei de măsline în care am lăsat la macerat plantele medicinale vreme îndelungată, astfel păstrându-și calitățile și proprietățile binefăcătoare.  Am folosit la realizarea săpunului Ten&Piele Sensibilă, uleiurile de plante medicinale precum gălbenele și  mușețel, cocos, ulei de ricin, ulei de cătină si ulei de germeni de grâu presat la rece, ulei de in presat la rece, uleiuri esențiale pure și vitamina E.  Toate săpunurile realizate de mine nu conțin si nici nu vor conține vreodată ulei de palmier. Iar în această postare am să preiau un text dintr-un articol de pe un blog tare drag mie și de unde am mai învățat și eu cîte ceva.
 Un săpun care este blând cu pielea, parfum fin și fructat. Poate fi folosit cu încredere și pentru copilași!
Pretul unui săpunel este de 16lei bucata și cântărește peste 100 gr. Săpunelele stau la uscat o perioadă de peste 4 săptămâni.
Semnal de alarmă!!! ( un semnal pe care vreau de mult timp să îl public, așteptam doar să fie gata uscate săpunele, pentru a putea posta)
Uleiul de palmier a cucerit piata mondiala datorita pretului sau extrem de scazut (este folosit in principal in industria alimentara si cosmetica) insa modul sau de obtinere implica un cost real extrem de ridicat, pentru mediul inconjurator, pentru biodiversitate, pentru populatiile indigene si, la modul general, pentru generatiile viitoare. Monoculturile de palmier sunt principala cauza a defrisarii padurii tropicale din Asia de SE (se estimeaza ca se defriseaza PE ORA o suprafata echivalenta la 300 de terenuri de fotbal) ceea ce are ca urmari:
  • eliberare masiva de CO2 in atmosfera, gaz important cu efect de sera (defrisarea se face prin ardere)
  • amenintarea cu extinctia a nenumarate animale (urangutanul si tigrul de Sumatra sunt printre cel mai popularizate dar nu sunt singurele specii in pericol)
  • distrugerea unuia din locurile cu cea mai bogata biodiversitate de pe pamant
  • distrugerea habitatului natural al populatiilor bastinase si incalcarea drepturilor omului (care nu sunt respectate nici un cazul lucratorilor de pe aceste plantatii)
Folosirea uleiului de palmier perpetueaza acest cerc vicios abuziv, in care gesturi banale precum cumparatul unui pachet de biscuiti sau a unei galetuse de ulei de palmier pentru fabricarea sapunului homemade sustin un abuz international. Singura solutie este renuntarea la acest produs (cel putin pana nu vor exista reglementari clare si, mai ales, pana ce nu vor fi respectate).
In ce priveste uleiul de palmier organic, acesta nu reprezinta o solutie, avand in vedere ca organic in ziua de azi este un termen folosit in exces, care nu intotdeaua reflecta realitatea. Organic nu garanteaza neaparat renuntarea la defrisari, la monoculturi ci deocamdata e doar o eticheta ce nu spune nimic. Un exemplu edificator in acest sens este labelul RSPO, pentru cultivarea sustenabila a palmierului, creat chiar de corporatiile cele mai implicate in cultivarea nesustenabila a acestuia.
Revenind la sapunul handmade, uleiul de palmier poate fi inlocuit cu ulei de cocos si cacao (care, desi nu sunt 100% inocente, macar nu implica atata distrugere pentru obtinerea lor), ceara de albine si o perioada de “uscare” mai lunga.
Va rog sa luati in considerare aceste informatii inainte de a va aproviziona cu uleiurile necesare pentru fabricarea sapunului si de fiecare daca cand faceti cumparaturi. Ma simt cu atat mai responsabila sa subliniez importanta renuntarii la uleiul de palmier cu cat stiu ca multa lume a invatat sa faca sapun pornind de la tutorialul meu.
 Pe acest blog http://ecoalternative.wordpress.com/sapun-de-casa-tutorial/ , scrie o ființă - tare de treabă din câte observ eu citind rândurile ei- care  iubește și se străduie să informeze conștient oamenii. Felicitări  din partea mea! Iți doresc succes, multe realizări și  împliniri în tot ceea ce faci! Pentru că faci ceva ce și eu mi-am dorit să fac la un moment dat, să pot aduce la lumină informații în acest sens.

Să zâmbim cu Sufletul!
Mihaela

3 comentarii:

  1. La cit de bine arata sapunelele decorate cu minunatele galbenici sint convinsa ca au efect si in planul emotional nu numai in cel fizico-chimic; e cunoscut ca mai presus de interventia farmacodinamica plantele se pot mindri si cu o actiune in arii mai inalte cum e cea emotionala si chiar spirituala; este multa literatura pe tema fitoterapiei psihocauzale, iar cel care le foloseste cunoscind secretele curative ale plantutelor are pe mina arta terapiei naturale; prin urmare dupa o baie calduta cu un asemenea sapunel sigur iesi alt om din apa... mai curat, mai echilibrat si mai dornic sa te apropii de natura cu frumusetile ei

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu numai ca arata atat de frumos, dar calitatea nu e mai prejos. Eu folosesc de aprox o luna acest sapun si de atunci am aruncat orice gel de curatare care promitea a fi bio sau scria vreo firma pe el. Sincer va spun nu merita nimic sa dati banii, aceste simple produsele din ingrediente de top alese, destinate sa ajute fiecare tip de piele sunt cele mai bune. Eu am cautat demult asa ceva. Am comandat acest sapun pt ca am pielea sensibila si uscata si vroiam sa il folosesc impreuna cu o perie de fata manuala pentru un efect de peeling sau curatare in profunzime, si cum am intuit functioneaza perfect. Are o spuma fina, densa cand il folosesc pe perie, iar apoi pielea ramane, curata, lucioasa, nu e iritata si nu produce sebum in exces ca sa se refaca, pt ca cred eu toate ingrediente sunt compatibile cu pielea si nu sunt ca altele cu chimicale iritante, alergeni, sau parfumuri de care nu avem nevoie. Dupa peeling folosesc crema Mihaelei de galbenele, o cantitate mica incalzita in palme cu un masaj facial: efect satinat, pielea arata plina de vitalitate, uniforma, nu incarca porii, iar daca sunt ceva iritatii, zone uscate in exces, sau cosuri, ajuta la refacerea epidermei ( e buna peste tot :) )De fapt, mi-a depasit asteptarile si sunt foarte entuziasmata ca am gasit blogul si produsele Mihaelei, pentru ca probabil nu am avut parte inainte de produse intr-adevar bune. Aceasta munca minunata si toti oamenii care fac asa ceva trebuie sustinuti si apreciati mai ales intr-o lume atat de consumerista si industriala. Coltul acela minunat de natura inca curata unde este aceasta gradina cu dragoste imi doresc sa il vizitez intr-o zi :) Si ma simt onorata ca pot avea acces sa cumpar ceva ce altii nu pot sau nu stiu, ma simt un client special, avand in vedere ce produse sunt aruncate azi pe piata: ori periculoase, ori o calitate mediocra cu efecte bune pe termen scurt si la preturi exagerate. Eu sunt de parere ca mai mult de 80% sunt resturi industriale, aruncate in cosmetice si in mancare pentru a lua banii populatiei si o folosi pe post de reciclare. Eu prefer, putin si bun, fara sigle, fara sa sustin corporatii care ne otravesc pamanturile, apa si aerul. Revenind la sapun, are o calitate exceptionala la acest pret e economic si isi mentine forma si structura foarte bine. Imi cer scuze ca am scris asa de mult, nu vreau sa plictisesc dar oricum simt ca nu am scris destul, nu am atatea cuvinte frumoase sa descriu. Iti multumesc Mihaela pt munca ta si sper sa iti fie inzecit rasplatita si apreciata, si cunoscuta :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Am avut norocul sa incerc cateva tipuri de sapun facute cu atat de mare pricepere de Mihaela. Sunt cele mai bune sapunuri naturale incercate de mine, nu se inmoaie, isi pastreaza mirosul pe masura ce se consuma, hidrateaza pielea, nu este nevoie de nicio crema dupa ce le folosim. Pielea se bucura si ea de asemenea tratament si fiecare ocazie de a folosi sapunul este o adevarata desfatare. Acelasi lucru fiind valabil pentru toate produsele Gradina cu dragoste. Multa putere de munca in continuare, deosebit este un cuvant prea slab pentru munca care a dus la asemenea produse!

    RăspundețiȘtergere

Lăsați un mesaj!