Iar eu am înțeles încă o dată că oamenii cu care intrăm în contact și pe care îi întâlnim sunt precum niște Îngeri, special trimiși de Divinitate în calea noastră - dar pe care poate i-am și atras către noi pentru a ne aminti de ce suntem aici și acum - și pentru a ne ajuta să ne menținem pe Drumul nostru. Vă multumesc vouă celor de la Armonia Brassovia, de la Waldorf Sophia, Tao Tango, si tuturor prietenilor mei care v-ați deschis inimile si m-ați primit cu bucurie printre voi, care m-ați ajutat, susținut, încurajat și amintit în momentele mele de cumpănă - că Viața este frumoasă, că suntem binecuvântați pentru existența noastră acum pe Terra, că merităm tot ce este mai bun - și chiar dacă între unii din noi este o distanță de sute de kilometrii, energia pozitivă, gândurile luminoase și rugăciunile Marii Familii de suflet și-au revărsat și asupra mea efectele binefacătoare și vindecătoare.
Țin să îmi cer scuze tuturor celor care așteptau să postez restul produselor GrădinaCuDragoste pe care le-am realizat în ultima perioadă, dar traversând această perioadă nu am avut starea necesară pentru toate acestea. Vor apărea cât de curând posibil...
Vă mulțumesc încă o dată tuturor pentru înțelegere și susținere!
Jucându-mă cu sunetele minunate ale metalofon-ului |
Savurând și încântându-mi sufletul de armonia și pacea sunetelor ce zboară lin prin cameră aducând momente de liniște printre copii |
Să avem cu toții o săptamână frumoasă și împlinitoare!
Și bineînțeles să zâmbim cu Sufletul și cu Inima!
Cu dragoste,
Mihaela
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați un mesaj!