Pentru mine, atunci când primii muguri încep să se
arate timid și timpul e frumos, simt impulsul Vieții care mă indeamnă la
semănat. Așa că primul lucru pe care l-am făcut înainte de a semăna, a fost
acela de a lua traista cu semințe și cele câteva cutii în care ținem semințe,
dar nu semințe de la magazine, așa cum multi dintre noi facem in ultimii ani si să adunam, culegem de peste
tot pe unde mergem si pentru cei care au semințe din propria grădină.
Avem semințe și de la
alți oameni care au conștientizat că semințele și soiurile păstrate ne conduc
către o viata sustenabila. Neînțelegerea importanței păstrării propriilor
semințe, a dus omenirea la dependența de sistem și de cei care monopolizează
producerea de hrană cu ”semințele” lor create în laboratoare prin modificare
genetică și prin metodele de hibridizare, cu monoculturile stropite și
îmbuibate cu substanțe nesănătoase (otrăvitoare
aș putea spune) pentru organismul uman și pentru planetă în sine.
Acum, mă bucur,
că încetul cu încetul ne facem propria noastră bancă de semințe ecologice, impregnate
cu Dragoste și după doi ani de semănat semințe la propriu și la
figurat, putem împărți cu voi semințe din Grădina cu Dragoste. Și iată
rezultatul…
Am ”improvizat” repede câteva bărcuțe din hărtie și am
pus căteva semințe în ele pentru a le face câte-o poză.
Mai avem semințe de la noi din grădină, pe care nu
le-am mai expus, ca de exemplu semințe de păstârnac, mărar, dovlecel,
dovleac de plăcintă, gulioare - pe care le și putem împărți.
Să zâmbim cu Sufletul
foarte frumos..cum as putea si eu sa intru in posesia catorva seminte?
RăspundețiȘtergereMultumim frumos! Ce seminte v-ar interesa? Lasati-ne adresa de pe mail.
ȘtergereFelicitari si ma bucur pentru realizarile voastre intr-un timp atat de scurt. Este de apreciat si faptul ca nu doar obtineti rezultate ci si impartiti rodul muncii voastre cu altii.
RăspundețiȘtergereSa aveti o primavara minunata plina de bucurii, impliniri si roade bogate.
Cu stima si respect,
Va multumim frumos pentru aprecieri si incurajari! O primavara frumoasa va dorim!
ȘtergereMi-ar placea sa pun si eu la incoltit cateva seminte de fasole neagra :)
RăspundețiȘtergereLasati-ne o adresa unde vi le putem trimite. Noi avem doar semintele din imagine, si dorim sa le plantam in continuare. Câte seminte doriti?
ȘtergereExcelent ceea ce faceti! Felicitari! Pot sa iau legatura cu voi - am dori si noi cateva seminte, daca se poate? O adresa de mail, un tel? Multumim anticipat! satecologic2011@yahoo.com : )
RăspundețiȘtergereMultumim frumos.
ȘtergereNe puteti contacta la gradina.cu.dragoste@gmail.com
Despre seminte, să ne spuneti ce anume ati dori.
Pace si Iubire
Se poate sa primesc si eu cateva seminte din gradina dumneavoastra?
RăspundețiȘtergereMultumesc anticipat!
Vă rugăm să ne spuneti ce seminte v-ar interesa?
ȘtergerePace si Iubire
Va rog, daca se poate, sa ne trimiteti cateva seminte de trufe negre, seminte de gulii si de ridichi. As dori sa va ofer, bineinteles daca doriti, seminte de paulownia tomentosa si arbore de matase (adunate din Galati). Adresa mea de email este tcarbarau@yahoo.com.
RăspundețiȘtergere